Se știe că din momentul în care ne-am născut, începem să ne dezintegrăm încet-încet, mergând pe drumul cel fără de întoarcere. Știm că pentru a ne naște avem nevoie de cei 2 părinți, mama și tata (facem abstracție de provocarea științifică de a ne naște ”în eprubetă”), părinți pe care ni i-am ales pe principiul rezonanței, în funcție de lecțiile pe care le dorim să ni le însușim. Oare te-ai gândit vreodată că n-aveai cum să îți alegi profesori mai buni decât proprii tăi părinți? Părinții pe care îi critici că nu au fost în stare să îți ofere tot ce ai avut nevoie când erai mic, părinții pe care îi judeci și cu care, poate, îți e rușine pentru că nu se ridică la standardele tale?
Ți-ai pus întrebarea de ce partenerul/ -a ta seamănă ”la indigo” cu părinții tăi și, dacă tu ești atât de perfect/-ă, cum de reușește să te anuleze ca ființă umană? Cum ai reușit să renunți la demnitatea ta, la nevoile tale astfel încât să le permiți celor din jurul tău să te reducă la zero de fiecare dată când spui ceva, de fiecare dată când ai o inițiativă să faci un lucru inedit și îi lași să aducă argumente împotriva ta că ”inițiativa ta nu e bună și renunță la ea” cu toate că experiența ți-a demonstrat că tot ce ai inițiat a avut un final răsunător? De ce este mai important să îi faci pe ei să se simtă bine, ca să fie ”liniște” în casă, nu-i așa decât să îți asculți vocea interioară și să faci ce simți că te împlinește și îți aduce bucurie? Ce ai tu de câștigat de aici? De ce crezi că nu meriți mai mult de atât?
Când a fost ultima oară când ai stat tu cu tine la o șuetă? Când te-ai îmbrățișat ultima dată când ai simțit că tot Universul ți se prăbușește? Când te-ai privit ultima oară în oglinda și te-ai observat fără să te critici? Fără să îți critici noile riduri apărute, fără să te cerți că ești prea încercănat/-ă și să cauți soluții rapide să ascunzi aceste ”imperfecțiuni”? Când ai făcut gimnastică/sport ultima dată doar de dragul de a face mișcare și nu de a te ”pedepsi” pentru kilogramele în plus adunate în ultima perioadă?
Când ți-ai mulțumit ultima oară doar pentru simplu fapt că exiști? Când a fost ultima dată când ți-ai onorat corpul pentru că te susține în toate aspectele vieții tale? I-ai mulțumit vreodată pentru modul armonios în care te susține prin activitățile organelor sale?
I-ai mulțumit vreodată vieții pentru posibilitățile infinite pe care ți le dă ca să le experimentezi pentru ca TU să poți deveni cea mai bună versiune a ta?
Le-ai mulțumit vreodată prietenilor, foști sau actuali pentru toate experiențele trăite alături de ei, pentru felul în care te simți alături de ei?
Ai mulțumit vreodată oportunităților ce ți-au ieșit în cale, dându-ți posibilitatea să fii recunoscut și apreciat și să atragi noi proiecte remunerate consistent?
Când i-ai mulțumit creatorului, divinului din tine pentru toată susținerea sa în a-ți crea propria viață după dorințele tale?
Fi-ți recunoscător ȚIE pentru tot ceea ce ești, pentru toate provocările vieții pe care le-ai depășit cu brio, provocări fără de care nu ai fi OMUL de azi. Fii recunoscător/-oare pentru fiecare lacrimă vărsată și fiecare lecție dură ce te-a lăsat chircit/-ă de durere, pentru că fără acestea nu ai fi învățat empatia. Fii indulgent cu tine când nu îți iese un proiect din prima, cu siguranță că a doua zi îți va ieși mai bine.
Nu te strădui să fii ”un nimeni și un nimic” pentru că nu ai nimic de demonstrat celor care tind spre ”perfecțiune”. Prin simpla ta prezență, TU deja ești ”perfect” așa cum ești.
Nu renunța la tine doar pentru a satisface nevoile egotice ale celor din jurul tău. MERIȚI să fii iubit/-ă, să fii înțeles/-easă, să fii apreciat/-ă, să fii susținut/-ă,
MERIȚI DOAR SĂ FII!
DECIDE CINE VREI SĂ FII ȘI CE VREI SĂ FACI CU VIAȚA TA!