Iartă-te! Nu doar o dată! Iartă-te de fiecare dată când ai impresia că ai greșit față de cineva dar mai ales față de tine. Iartă-te ori de câte ori simți, până îți vei găsi liniștea și pacea interioară, până când sufletul tău va găsi din nou puterea de a zâmbi.
Când a fost ultima dată când, privindu-te în oglindă, ți-ai văzut zâmbetul interior licărind în ochii tăi? Sau poate e mai bine să te întreb când te-ai privit ultima dată sincer, fără judecată, cu înțelegere, acceptare și blândețe? De ce nu ai curaj s-o faci? Te ce fugi de tine? De ce aștepți mereu să te vezi și să te accepți ”MÂINE”? De ce nu te poți ierta și accepta ”AZI”? Crezi că ”mâine” va avea soluții miraculoase la toată angoasa adunată de tine în toți anii tăi de până acum? Te înșeli, dar știi deja acest lucru.
Știu, înțeleg, durerea din acest moment este profundă, simți că te paralizează și te ține captiv în ghearele ei dar dă-mi voie să te întreb: cât de confortabil de simți în brațele durerii? Da, știu, nu am idee și nu îți pot înțelege durerea, pentru că nu sunt în situația ta și îți dau dreptate. Și totuși, insist să primesc un răspuns de la tine: ce beneficii îți aduce suferința ta?
Nu-i așa că e plăcut să fii înconjurat de oameni dragi sufletului tău, care roiesc grijulii în jurul tău doar ca să îți facă pe plac și să scape cumva de sentimentul de vinovăție cu care îi amprentezi căci, nu-i așa, din cauza lor nu ești tu bine, pentru că te-ai sacrificat pentru ei și le-ai dorit doar binele iar ei, nerecunoscătorii, nu îți cad în genunchi umili și nu îți aduc ofrande pentru deciziile pe care SINGUR ți le-ai luat? Așa-i că-i mai simplu să găsești vinovați ”de serviciu” decât să accepți că, la un moment dat, ai luat o decizie știind că nu e cea corectă pentru tine dar care îți aducea anumite avantaje (conștientizate sau nu)? Acum de ce te negi? Poate ar trebui să accepți că în acel moment a fost cea mai bună decizie pe care ai putut s-o iei în acel moment ca să poți merge mai departe. Atât ai putut!
Nu încerca să mă contrazici. Nu cheltui energia ta ca să pornești o luptă aprigă împotriva mea, venind cu argumente pro și contra celor spuse de mine. Nu mie trebuie să mi te justifici, ci celui/celei care te privește din oglindă.
Știu cum e! Am fost în papucii tăi. Cum crezi că am recunoscut în tine tot acest zbucium, toate acele trăiri, acea durere? Pentru că am fost acolo, la braț cu durerea și mai sunt momente în care mă trezesc îmbrățișând-o doar că acum nu mai sunt furioasă pe ea. O îmbrățișez cu grijă, îi acord atenția pe care mi-o cere, o înțeleg apoi o las să plece pentru că am ales să nu mai fug de ea.
Am învățat din nenumăratele mele bătălii pe care le-am pierdut în fața ei, să nu o mai critic, să nu îi mai dau din puterea mea prin neacceptarea ei, să nu o mai alimentez cu justificări și scuze, și ce să vezi? De când am ales această cale, parcă îmi e mai ușor. Învăț să am răbdare și să privesc cu compasiune tot ce vine către mine și să îmi acord înțelegere și răbdare atunci când încep să mă activez fiindcă mi s-au apăsat niște butoane.
Da, mai plâng și mă mai revolt și sunt extrem de încântată când mă opresc din timp, pentru că mă observ și nu mă mai critic. Dar ce este și mai important, nu mă mai simt vinovată când nu reușesc din prima.
Tu ce scuză ai de refuzi să faci o schimbare benefică pentru tine?